|
Au zis ca ne dau bani daca spunem ca sintem
romani
Istroromanii din Croatia isi pastreaza traditiile dar si demnitatea
in fata politicienilor din Romania
© Alsys-data
Marti, 24 Februarie 2004
Am fost in satul Zejane din Croatia,
satul in care se considera ca s-a pastrat cel mai bine dialectul
istroroman ca limba a satului. In spatele frazelor din lucrarile de
specialitate am gasit oameni bucurosi sa primeasca oaspeti, care se
crispau din primul moment in care isi dadeau seama ca limba lor incepe
sa fie inteleasa de cineva venit din Romania. Singurii romani pe care ii
cunosteau erau lingvistii veniti in vizita pentru diferite studii si
politicienii care au incercat sa-i faca pe cei din Zejane sa se declare
romani.
Daca n-ai vedea autostrazile bine puse la
punct nici n-ai crede ca esti in alta tara decit in Romania. Cum
Peninsula Histria a fost multa vreme teritoriu venetian, mai toate
localitatile din aceasta zona au nume atit in italiana, cit si in
croata. Sintem in Croatia si, urcind spre munte dinspre litoralul marii
Adriatice, undeva, pierdut intre vai, la capatul unor drumuri
desfundate, este satul Zejane. Locul unde se spune ca s-a pastrat cel
mai bine dialectul istroroman.
In limba satului, “Klopote”
Am ajuns la Zejane cu doua ore
intirziere, soferul cu experienta care s-a oferit sa ne duca acolo a
reusit sa se rataceasca de mai multe ori pe drumurile din ce in ce mai
accidentate. Intr-un tirziu, masina iese de pe drumul forestier si
sintem dintr-o data intr-un sat cu case cu un etaj, construite una in
alta, inghesuite. Din loc in loc, masina italiana din fata usii iti
arata ca esti in secolul XX. Nimeni nu vorbeste limba engleza, dar
soferul nostru, un italian, isi rascumpara greseala si se intoarce la
noi victorios: “Femeia cu care am discutat vorbea italiana cu un accent
nordic, nu pot sa-mi dau seama de unde... dar mi-a spus unde-l gasim pe
Doricic”
De fapt, aproape toti cei de aici vorbesc
si italiana, ne explica mai tirziu Doricic.
Ivo Doricic este singurul localnic care
stie limba engleza, asa ca el este translatorul satului pentru turistii
care se aventureaza in zona fara sa vorbeasca limba croata. Cind am
ajuns, cei de la Discovery filmau aici de doua zile. Ivo i-a dus la un
var de-al sau, Mauro Doricic, unul dintre localnicii care au facut un
grup folcloric. Mauro si grupul sau au mers cu dansurile si cintecele
traditionale din Zejane pe la festivalurile din Europa...
“Cum se numeste grupul?”, intreb.
“Zejanski Zvoncari”, imi raspunde Ivo.
“E in limba satului?”
“Nu, e in Croata.”
Cind il intreb ce inseamna, imi explica
ca este vorba despre niste clopote care sint agatate de costumul
dansatorilor. In limba satului: “Klopote”.
“Doar 130 de oameni mai vorbim limba satului”
Mauro si sora lui, Sandra, au promis
echipei de la Discovery ca vor purta la filmare costumele populare. Pina
atunci au pus masa pe prispa casei lor, una dintre cele ridicate la
marginea satului. Ne spun destul de repede ca limba satului lor este
zejanski si ca este in proportie de 90a diferita de limba croata. “Doar
in satul nostru se vorbeste zejanski, spune Sandra, sintem 130 de oameni
care mai vorbim limba satului. Este un fel de moda printre copiii de la
noi din sat sa nu vorbeasca limba noastra, dar toti inteleg atunci cind
o aud.” Si Sandra, si Mauro vorbesc in croata despre limba lor. Ivo ne
traduce in engleza si ne spune ca nu a existat niciodata o scoala unde
sa se predea istroromana in sat, iar de citiva ani a fost inchisa pina
si scoala croata. “Dar noi n-am spus niciodata limbii satului
istroromana, noi vorbim zejanski!”, ne precizeaza el. Apoi ne povesteste
de cei 700 de ani care au trecut de cind se spune ca se vorbeste aici
limba lor... dar nu a citit nicaieri nimic despre asta. Ceva mai tirziu
ne va conduce spre locul in care a fost satul vechi, unde au pastrat o
cladire foarte veche din piatra, in care se coboara pina la un bazin
plin cu apa, nu prea stie Ivo cum sa-i spuna in engleza, in croata nu
prea inteleg eu despre ce e vorba, asa ca il intreb “si in zejanski cum
ii spuneti?”. “Fintina!”, raspunde, inaintea lui Ivo, Sandra.
“Voi cum zice la asta?”
Cit eram inca la masa, Mauro si Ivo ne
povesteau ca nu exista nici o carte scrisa in limba satului lor, dar
toti tinerii vorbesc istroromana cu prietenii lor. Ba chiar, cu 50-60 de
ani in urma, nici un copil nu vorbea limba croata pina cind nu ajungea
la scoala... Acum lucrurile sint altfel. Sandra are doua fetite -
Anamarija (4 ani) si Apolonijia (10 luni). Anamarija merge la gradinita
si acolo, ca si in primi ani de scoala, copiii nu vorbesc istroromana.
Chiar daca au prieteni in clasa care sint istroromani, le e rusine sa
vorbeasca altceva decit croata.
Intr-un tirziu, rugati de toata lumea,
Sandra si Mauro incep sa vorbeasca in zejanski:
“De serbare ca o fost cad”
“Da, si vremea buna”
Nu pot sa ma abtin si ii intreb “vremea
buna?”. Se uita la mine amindoi si Ivo le explica celor din jur... “Da,
au mai fost aici niste oameni din Romania si ei intelegeau cite ceva din
zejanski, dar nu este la fel...”
Mai auzisem din cind in cind vorbindu-se
macedoromana, dar acolo nu ai prea multe sanse sa intelegi ce se spune
decit dupa ce te inveti cu terminatiile cuvintelor etc. Zejanski,
istroromana, avea expresii intregi pe care puteam sa le inteleg...
La masa se asaza imediat un batrin care
se grabeste sa ma intrebe “stie? cum zice la asta?”- imi arata
farfuriile, furculita, ciinele, fereastra...
La un moment dat, batrinul dispare in
spatele casei si se intoarce foarte mindru cu un trofeu... arata spre el
si spre obiectul din lemn pe care il tine in mina... “Voi cum zice la
asta?” “Furca”, zic eu nesigur... el se uita la mine ciudat... “E de la
un fus, nu?”, incerc eu sa nimeresc, iar el incepe sa rida: “Fus! Fus!”.
In spatele casei, are un atelier ai carui pereti sint plini de
impletituri din rafie. Dupa ce ne intoarcem la masa, batrinul ma tot
intreaba daca m-am casatorit, daca ii chem la nunta... Si la masa vin
din ce in ce mai multe rude de-ale lui Doricic. Toti zimbesc si fac
glume ca sa vada cit pot sa inteleg din ce spun ei.
“Noi sintem croati”
Ivo este cel mai tinar, dar si cel mai
serios dintre cei de la masa. Toti fac glume, Ivo tine sa-si faca
datoria si sa ne prezinte serios ce fac cei din sat pentru limba lor.
Muzica traditionala strinsa pe trei albume, sarbatoarea lor
traditionala, “pust”, si intilnirile la fiecare doua saptamini, in
cladirea vechii scoli, pentru a repeta cintecele satului. In fata
scolii, imi arata un teren de baschet.
Ivo imi arata un cuvint dintre
graffiti-urile de pe garduri, imi spune ca este singurul cuvint in
istroromana care a ramas intre cuvintele croate desenate de suporteri.
Nu ma lasa sa il transcriu, asa ca uit destul de repede cum isi
incurajau istroromanii echipa de baschet.
Ivo are un motiv al lui pentru care nu
prea are incredere in vizitatorii din Romania: “Acum citiva ani au venit
niste politicieni care ne-au spus ca ne dau bani daca spunem ca noi
sintem romani... dar noi n-am zis niciodata asta... noi sintem croati...
si limba pe care o vorbim este zejanski!”
In colaborare cu UNESCO, Discovery
Channel a initiat o serie de emisiuni care sa atraga atentia publicului
asupra limbilor care dispar. Printre cele opt limbi incluse in program,
ca avind tot mai putini vorbitori, se numara si istroromana.
Istoria este in alta limba
Ivo si Sandra mi-au spus ca abia acum ei
se chinuiesc sa alcatuiasca un dictionar... ei nu au avut niciodata o
carte in limba lor. Toate studiile pe care le-am vazut despre
istroromana erau in limba romana, iar cei de aici vorbesc limba
croata...
Cind l-am intrebat pe Ivo ce a reusit sa
afle despre istoria satului, acesta a inceput sa-mi povesteasca despre
felul in care, in secolul al XVI-lea ar fi venit aici primii refugiati
din calea turcilor. Dar, sigur, nu poate sa-mi spuna nimic...
Dansul lor traditional, cu costumul in
care se combina hainele marinaresti cu blana si “clopotele” unei
traditii stravechi. Cind se conving ca nu am nici o intentie de a le
cere sa fie altceva decit sint, imi arata blana pe care urmeaza sa o
imbrace Mauro, “Suba”, zic ei, si “Clopotele”, centura cu talangi pe
care o va purta pentru filmarea din fata bisericii. Si ei spun tot
biserica cladirii destul de noi in care se string satenii la sarbatori.
Imi povestesc despre “popa” de la biserica lor, “Sf. Andrei”. Si cind
ajungem acolo abia apuc sa ma mir cind imi dau seama ca sintem intr-o
biserica catolica cu hramul “Sf. Andrei”. “Ti-am spus ca sintem croati”,
imi zice Ivo. Se face tot mai tirziu si filmarea din fata bisericii se
apropie de sfirsit, ne mai plimbam prin sat, iar Ivo ne arata locul din
care isi incep ei carnavalul din ianuarie. Un stilp de telegraf pe care
atirna o papusa de la care isi incep serbarea de inceput de an. Suba din
blana de oaie, peste care se incing cu centurile cu clopote nu este
decit o parte din costumul lor traditional. Palaria cu un fel de soare
din hirtie creponata, cu fisii de hirtie care le acopera spatele, se
numeste kumarak. Dansul stravechi pe care il interpreteaza ei e un
ritual de fertilitate. Dupa ce ascultam piesele “moderne” cu inflexiuni
de muzica italiana, inregistrate de grupul lui Dorici, Ivo ne aduce
citeva casete cu cele mai vechi cintece ale satului. Unele dintre
acestea ii sperie putin pe realizatorii documentarului. Acelasi lucru se
intimpla si atunci cind Mauro si Sandra vin imbracati in haine
traditionale. In documentar nu trebuie sa apara in prim-plan imaginile
din reviste porno sau sexy pe care Mauro le are lipite la kumarak,
palaria traditionala pe care o foloseste pentru acest dans. Cind plecam,
toata familia lui Mauro este strinsa in fata casei. “Cum spuneti la
revedere in zejanski?”, ii intreb. “Domnu’ cu voi!”, striga ei in urma
noastra...
Cosmin
Tupa
|
Trimis de Nica Constantin (e-mail: n...n@home.ro) la 24-02-2004