Istro-românii trebuie salvaţi

Ediţia de Vineri Nr.200879 din 09 mai 2008

Interviu cu deputatul PPCD, Vlad Cubreacov, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

– Domnule Cubreacov, aţi depus de curând la Strasbourg un proiect de Rezoluţie cu privire la istro-români. Ce ne puteţi spune despre acest proiect, care reprezintă o premieră absolută în istoria minorităţii istro-române?

– În calitatea mea de membru al Subcomisiei APCE pentru Minorităţi, am redactat şi depus la 17 aprilie proiectul de Rezoluţie privind situaţia culturală dificilă a minorităţii istro-române deosebit de ameninţate, iar la 21 aprilie 2008 acesta a fost înregistrat oficial, fiind difuzat, în limbile engleză şi franceză (La situation culturelle difficile de la minorité istro-roumaine particulièrement menacée/Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened), ca document al Consiliului Europei cu numărul Doc. 11595. Proiectul a fost semnat de 34 de deputaţi din 20 de state membre ale Consiliului. Semnatarii reprezintă toate cele 5 grupuri politice din sânul Adunării Parlamentare. Urmează ca proiectul să fie examinat de Biroul APCE, care va decide asupra sorţii lui de mai departe. Documentul este deja disponibil pe internet, pe pagina oficială a Consiliului Europei: https://assembly.coe.int. Scopul meu este ca acest proiect de rezoluţie să fie trimis Comisiei Juridice şi Drepturi ale Omului pentru desemnarea unui raportor. Până la următoarea parte a sesiunii APCE de la sfârşitul lunii iunie vom cunoaşte decizia Biroului.

– Ce anume cereţi prin proiectul de Rezoluţie Doc. 11595 cu privire la istro-români?

– Măsuri urgente pentru salvarea acestei minorităţi ameninţate. Prima ar fi recunoaşterea oficială a minorităţii istro-române. Din 1945, când Istria, care a aparţinut între cele două războaie mondiale de Italia, a fost încorporată de către Iugoslavia, istro-românii nu au fost niciodată recunoscuţi ca minoritate. De altfel, statul croat recunoaşte expres, prin lege, şi protejează pe teritoriul său doar 7 minorităţi etnice şi limbile lor, nefiind recunoscută doar minoritatea istro-română. Croaţia a semnat Carta europeană a limbilor regionale şi minoritare şi a depus instrumentele de ratificare la 5 noiembrie 1997. Acest acord a intrat în vigoare pentru Croaţia la 1 martie 1998. Organizaţia internaţională UNESCO a inclus dialectul istro-român în Cartea Roşie a limbilor în pericol (UNESCO Red book on endangered languages), amintind că este grav periclitat, întrucât nu există administraţie, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române. Cer deci, împreună cu alţi colegi din 20 de ţări, drepturi elementare pentru o populaţie care merită un tratament civilizat şi susţinere pe plan cultural, educaţional şi identitar. Totodată, cerem organizarea unor forumuri internaţionale de dezbateri şi a unor seminare ale experţilor pentru studierea şi repertorierea cu grijă a particularităţilor dialectului şi culturii istro-române, parte a patrimoniului cultural şi istoric românesc şi european. Sper ca prin proiectul de Rezoluţie prezentat să sensibilizez şi Biroul European al Limbilor Puţin Răspândite, instituit în 1982 din iniţiativa Parlamentului European ca instituţie nonguvernamentală de interes continental finanţată de Comisia Europeană şi avându-şi cele două sedii la Bruxelles şi Dublin. Mai vrem ca APCE să invite autorităţile Croaţiei să recunoască prin lege minoritatea istro-română şi să-i garanteze acesteia respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aşa cum sunt ele înscrise în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, mai cu seamă, drepturile lingvistice, culturale şi religioase în următoarele domenii: a. învăţământul în limba maternă; b. serviciile religioase în limba maternă; c. ziare, reviste, emisiuni radio şi de televiziune în limba maternă; d. susţinerea asociaţiilor culturale ale istro-românilor. Proiectul nostru de Rezoluţie este, dacă vreţi, un S.O.S. pentru salvarea istro-românilor.

– Unde locuiesc istro-românii şi câţi mai sunt ei astăzi?

– Zona locuită de istro-români este cunoscută până astăzi şi ca regiunea Ciceria, de aceea aceşti confraţi ai noştri mai sunt numiţi şi Cici. Unii le mai spun onomatopeic Ciribiri (după cuvintele pronunţate dialectal „cire”/cine şi „bire”/bine), iar ei îşi spun Rumâri sau Rumeri. Cele mai recente ediţii ale marilor enciclopedii ale lumii, precum şi UNESCO ne prezintă cifre care variază între 500 şi 1500 de vorbitori concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. În Croaţia este vorba de satul Žejane/Jeiăni (cel mai mare dintre ele, situat la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (županija) Primorsko-goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţă sau Val d’Arsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane. Multe surse vorbesc şi despre alte localităţi din peninsula Istria, cum ar fi Dolinšćina, Draga, Dražina, Gradinje, Grobnik, Jelavići, Miheli, Trkovci, Perasi, în care există astăzi vorbitori ai dialectului istro-român. Se mai cunoaşte că acum şapte decenii existau vorbitori ai acestui dialect şi în alte sate sau cătune din peninsulă, cum ar fi: Munc, Liubici, Brig, Banascra, Mune Mare, Negri, Schilazzo, Santa Lucia, Ceravizzo, Cărbune, Cărniţa, Stara Guna, Corte Alba, Vlaşca, Vlahi, Fărăgun, Cătun, Cepici, Liţul, Runchi, Tupliţe, Cuculeani, Rumeri, Romania, Vale, Vlahobreg, Vodiţe şi altele. Toponimia peninsulei ne demonstrează însă o prezenţă masivă a istro-românilor în evul mediu: două aşezări cu denumirea Romania, altele unsprezece cu denumirea Cătun, apoi Vlasici, Vlascova, Volosca, Vlahova, Rumeni, Spinei, Murari, Sugari, Ciobani, Ciubănici, Ierbulişte, Bolobani, Bolovani, Buzet, Sărman, Floricici. În 1896, Teodor T. Burada publica o listă de 114 localităţi sau cătune istriote populate altădată de români şi care îşi pierduseră în secolul XIX limba maternă, dar mai păstrau un şir de caracteristici etnice româneşti. Primul istoric care i-a descris pe istro-români a fost triestinul Manarutta, cunoscut ca Fratele Irineo della Croce. El scria în 1698 că aceştia aveau „o limbă proprie a lor similară limbii române. De aceea, ei se numesc între ei, în propria lor limbă, Rumeri” şi că locuiau până la porţile Triestului, la Opicina, Trebaciano şi Gropado. De asemenea, până în secolul XIX istro-românii mai locuiau într-un număr destul de mare şi în insulele Veglia/Krk şi Cherso/Cres din Marea Adriatică. Românii de pe aceste insule sunt complet asimilaţi. Astăzi există o mică diasporă istro-română în oraşul italian Trieste din nordul peninsulei Istria şi o altă diasporă care nu depăşeşte 500 de persoane în SUA, concentrată la New York. Există un număr de câteva zeci de istro-români răsfiraţi în Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Tot mai mulţi cercetători şi ziarişti români sau străini care au vizitat Istria confirmă că numărul vorbitorilor de istro-română scade vertiginos şi alarmant, aceştia fiind într-un stadiu avansat de deznaţionalizare.

– Ce particularităţi prezintă dialectul istro-român faţă de româna noastră literară?

– Istro-româna este unul din cele patru dialecte istorice ale limbii române vechi, cu mult mai asemănător cu standardul literar daco-român decât cu aromâna. Istro-româna este caracterizată prin câteva particularităţi, cum ar fi rotacismul (transformarea lui „n” intervocalic în „r”, bunăoară: inimă-irimă, lumină-lumiră, lună-lură, mână-mâră, pâne-pâre, un-ur sau rumâni-rumâri) şi apariţia unei noi vocale egal apropiate atât de “a” cât şi de “o”, marcate prin semnul grafic „å” (bunăoară: årde/arde, cåle/cale, dråg/drag, cårle/care(le), cårne/carne, cåsă/casă, påste/paşte, sårpe/şarpe, våche/vacă). Dialectul istro-român conservează un şir de vechi reflexe lingvistice româneşti, de la cumpăna secolelor XII şi XIII sau chiar de mai înainte, explorând într-un mod interesant perioada străromână. Există şi un ingredient lexical croat destul de puternic, dar nu într-atât încât să nu recunoaştem trăsăturile româneşti ale dialectului. Judecaţi şi dumneavoastră parcurgând cuvintele Crezului catolic în dialect istro-român: „Io cred în ur Domnu, Ceåce cårle ţire tote, cårle facut-å ceru şi pemintu, ceale ce se vedu şi ceale ce nu se vedu. Şi în Gospodinu Isus Crist, Fil’u lu Domnu, îns nåscut, cårle din Ceåce s-å nåscut, månt’e de toţ secoli. Svitlost din svitlost, Domnu pravi din Domnu pravi, nåscut ma nu fåcut, din urea substanţea ca şi Ceåce, prin cårle tote facut-s-av. Cårle za noi omiri şi za scaparea nostrea lasată-s-å din cer şi s-å înjivotit di la Svetu Spirit şi din Vergura Maria şi facută-s-å om. Şi fost-å restignit za noi în timpii lu Ponţîu Pilat şi suferit-å şi fost-å zacopereåit şi uscrâsnit-å treia zi cum fost-å piseait în Sveta Scripturea. Şi dignit-s-å în cer şi şade la desna lu Ceåce. Şi rapoi va veri cu glorie săndi cel’i vil’i şi cel’i morţ, lu cårle cesarie nu se va fini. Şi în Svetu Spirit, Domnu ce daie jivlenia, cårle din Ceåce iase şi di la Fil’u, cela ce scupa cu Ceåce şi Fil’u e adoreåit şi gloreåit, cårle a cuvintat prin proroci. În ure sveta, catoliche şi apostoliche beseåriche. Io cunoscu ur crist za opostirea lu pecatele. Io şteptu sculare lu morţi şi jivlenia de secole, cea ce fi-va. Amen!” Există în dialectul istro-român şi un număr de cuvinte de origine latină care au fost pierdute din celelalte dialecte româneşti sau sunt atestate izolat şi periferic: åsir-măgar, cåibă-cuşcă/colivie, ii-(a) merge, gună-giubea, manta etc. Pentru istoria şi filologia romanică, ca şi pentru dialectologia românească, istro-românii şi graiul lor au o inestimabilă valoare istorică, filologică şi etnografică, prezentând un interes cu totul aparte.

– Istro-românii sunt catolici?

– Da, sunt catolici de mai multe sute de ani. Unii susţin că la origine ar fi ortodocşi. Există mărturii că biserica din satul Sucodru ar fi fost iniţial ortodoxă. O altă ipoteză susţine că istro-românii ar fi fost de la bun început romano-catolici şi că s-ar fi desprins din masivul etnolingvistic românesc în secolele XI sau XII, deci înainte de descălecarea Ţării Moldovei, din zona Crişanei sau chiar a Maramureşului. Ipoteza se sprijină pe argumentul lingvistic oferit de fenomenul rotacismului, caracteristic anume zonelor Maramureşului, Crişanei şi parţial zonei Clujului. Dacă această ipoteză s-ar confirma, s-ar putea susţine cu mai mult temei şi originea românească transilvană a romano-catolicilor de azi din judeţul Bacău şi zonele adiacente. Multă lume a fost surprinsă să descopere că una din localităţile altădată locuite de istro-români se numeşte până astăzi Kršan/Crişan, acum centru de plasă (općină) în judeţul Istria. Istro-românii au fost însă vulnerabili lingvistic în faţa clerului catolic croat sau sloven care a reprezentat un factor puternic în deznaţionalizarea lor. Până pe la mijlocul secolului XIX, episcopii catolici şi curtea imperială de la Viena acceptau hirotonirea de preoţi dintre istro-români, astfel încât, pe lângă slujba în limba latină, predicile şi mărturisirile se făceau în graiul istro-român. Se cunoaşte numele unuia dintre aceşti preoţi: Micetici, născut la Bârda. Dacă astăzi ar avea unul sau doi preoţi care să vorbească dialectul lor, istro-românii ar avea mari şanse de supravieţuire.

– Pe cât de mare şi viu a fost şi mai este la noi interesul pentru istro-români?

– În diferite perioade de soarta istro-românilor s-au interesat, i-au vizitat, au scris despre ei sau au valorificat material dialectologic mai mulţi fruntaşi ai vieţii noastre culturale şi academice. Trebuie să-i amintim aici pe Gheorghe Asachi, Simion Bărnuţiu, Aron Pumnul, Ion Heliade- Rădulescu, Timotei Cipariu, Josif Popovici, Ştefan Nanu, Ion Maiorescu, Sextil Puşcariu, Nicolae şi Teodor T. Burada, Ion Coteanu, Traian Cantemir, Lecca Morariu, Ion Popovici, Alexandru Philipide, Gheorghe I. Ionescu, Matilda Caragiu Marioţeanu, Andrei Avram, Richard Sârbu, Vasile Frăţilă, Vlad Bejan, Doina Azoicăi, Ion Gherman şi Emil Petru Raţiu. Nu pot omite numele profesorului Petru Neiescu de la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literată „Sextil Puşcariu” din Cluj, care este autorul primului Dicţionar al dialectului istro-român. Aflu mai nou că prima faţă bisericească din România care a vizitat vreodată satele istro-române este Prea Sfinţitul Petru Gherghel, episcop romano-catolic de Iaşi. Dintre basarabeni primii care i-au vizitat sunt Vasile Şoimaru şi Sergiu Cocoş.

– Dintre străini trebuie să-i amintim pe croatul Goran Filipi, decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Pola şi autor al „Atlasului lingvistic istro-român”, care a văzut lumina tiparului în 2002, la Pola, pe italienii Carlo Taglavini şi Nerina Feresini, pe profesorul britanic H. A. Hurren de la Universitatea Oxford, care a publicat în 1972 „Descrierea lingvistică a istro-românei”, pe croatul August Kovačec, autorul primului Dicţionar istroromân-croat cu o gramatică şi texte în dialect, pe germanul Dahmen Wolfgang, pe cehul Carlo Lavaček, pe eruditul şi poliglotul cercetător austriac Tede Kahl de la Institutul pentru Europa Orientală din Viena, şi pe italianul Ervino Curtis de la Trieste, unul din neobosiţii sprijinitori ai istro-românilor. Trebuie să arătăm aici că una din lucrările monumentale despre istro-români şi dialectul lor, „Studii Istroromâne”, a fost scrisă de Sextil Puşcariu în colaborare cu germanul Arthur Byhan, italianul G.I. Ascoli şi istro-românul Alois (Luigi) Belulovici, şi publicată în 1926 sub egida Academiei Române, după ce în 1906 publicase o culegere de „Texte istro-române”.

Universităţile din New York şi Yale întind o mână de ajutor

– Academia Română este prima instituţie care s-a preocupat de istro-români. În alte ţări există astăzi interes pentru ei?

– Departamentul de Lingvistică din cadrul Universităţii New York derulează, iar Fondul pentru Limbi pe cale de dispariţie al Universităţii americane Yale finanţează din noiembrie 2005 un proiect de documentare asupra istro-românei, proiect condus de dna Zvjezdana Vrzić. Acest proiect este prevăzut să se deruleze mai mulţi ani şi are ca scop documentarea şi păstrarea istro-românei prin studiul academic al comunităţii şi prin crearea unor mecanisme de care să beneficieze nemijlocit această mică comunitate: informarea comunităţii despre pericolul dispariţiei dialectului istro-român; culegerea de materiale audio şi video în dialect; publicarea unei antologii de texte istro-române şi a unui dicţionar multimedia; dezvoltarea de materiale didactice necesare predării istro-românei şi organizarea de cursuri în dialect atât pentru vorbitorii activi, cât şi pentru cei care nu îl mai stăpânesc îndeajuns de bine; crearea unei pagini web care să includă materiale informative despre dialect; şi nu în ultimă instanţă filmarea unui documentar despre vorbitorii acestui dialect atât din Istria, cât şi din diasporă.

Istro-românii, în atenţia UNESCO şi a Consiliului Europei

- Şi instituţiile internaţionale?

- Ca semnatară a Cartei europene a limbilor regionale şi minoritare, Croaţia se află sub monitorizarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. De curând, la 12 martie 2008, Consiliul Europei a făcut public Raportul Comitetului său de Experţi privind aplicarea de către Croaţia a Cartei europene, care, cum se ştie, prevede un mecanism de control care permite evaluarea periodică a aplicării acesteia, în vederea prezentării de recomandări către statele semnatare privind ameliorarea legislaţiei, politicilor şi practicilor acestora în domeniul limbilor regionale sau minoritare. Am fost bucuros să constat că în Capitolul 2. Evaluări privind aplicarea părţilor a II-a şi a III-a ale Cartei, Raportul se referă, în premieră absolută, la dialectul istro-român (subcapitolul 2.1.2, paragraful 48, Istro-româna). Astfel, Comitetul de Experţi subliniază: “Un şir de elemente probează prezenţa tradiţională în Istria a unei mici comunităţi de vorbitori ai unei limbi numite istro-română. Comitetul de Experţi doreşte să obţină informaţii asupra acestei limbi cu ocazia următorului raport periodic”. Am arătat deja că şi UNESCO, ca structură a ONU, s-a autosesizat, incluzând dialectul istro-român în Cartea Roşie a limbilor în pericol.

L-au dat lumii pe unul din cei mai mari inventatori ai tuturor timpurilor

– Nu există o literatură cultă în dialectul istro-român. Această ramură a latinităţii orientale a fost şi este cea mai mică şi cea mai ameninţată. Ce nume, dintre cele ale istro-românilor care s-au manifestat în viaţa publică, pot fi aduse în atenţie?   

– Chiar dacă nu sunt numeroşi, istro-românii au dat naştere unor personalităţi demne de remarcat. Dintre cei mai vechi putem aduce în atenţie numele lui Matei Vlăhici (1520-1575), teolog protestant de limbă latină şi germană din secolul XVI, primul şi cel mai de încredere colaborator al lui Martin Luther. Matei Vlăhici este cunoscut şi ca Matthias Flacius Illyricus (în latină), Matija Vlačić/Vlachich (în croată) şi Matthias Flach (în germană). Nu-l putem trece cu vederea pe Andrei Glavina, apostolul istro-românilor, cel care a înfiinţat şi a condus între 1921 şi 1925 la Šušnjevica/Şuşneviţă sau Val d’Arsa şcoala „Împăratul Traian” cu predare în dialectul istro-român şi în româna literară, autor al primei cărţi de rugăciune în dialect istro-român. Amintim numele a doi fraţi istro-români: profesorul Luigi Belulovici şi medicul Giuseppe Belulovici. Mai nou trebuie să-l avem în vedere pe scriitorul istro-român de limbă italiană Ezio Bordul sau pe regretatul jurnalist de limbă italiană şi croată, dar de origine istro-română, Ezio Mestrovich (1941-2003). Un mare entuziast este istro-românul Corrado Clănaţ (Clagnaz), care a înfiinţat în 1994, la Trieste, împreună cu alţi entuziaşti, Asociaţia culturală istro-română „Andrei Glavina”. Această asociaţie editează pe speze proprii revista „Scrisore către fraţ rumeri” (Scrisoare către fraţii români). În SUA, una dintre persoanele cele mai active din sânul comunităţii istro-române este arhitectul Maria Luisa (Marisa) Ciceran. Bineînţeles că cea mai mare personalitate dintre istro-români este cea a lui Nicolae Teslea (1856-1943), devenit cetăţean american şi cunoscut ca Nicola Tesla (în croată şi în alte limbi). Savantul şi inventatorul Nicolae Teslea, astăzi revendicat şi de sârbi, şi de croaţi, a fost propus în 1915, împreună cu Thomas Edison, la Premiul Nobel pentru fizică, premiu pe care l-a refuzat. Nicolae Teslea a descoperit câmpul magnetic rotitor, a inventat radioul înaintea lui Marconi, sistemele de comunicare fără fir şi sistemul bifazat de curent electric alternativ. Acest inventator istro-român genial a construit primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de înaltă frecvenţă. Fire harnică şi vizionară, supranumit „extraterestrul român”, Nicolae Teslea a înregistrat peste 1200 de invenţii de o tehnicitate ce surclasa contemporaneitatea. În SUA foarte multă lume spune că numele corect al secolului XXI este Nicolae Teslea. Marea preocupare ştiinţifică a acestui istro-român a ţinut de transmiterea informaţiei şi a energiei la distanţă, mai bine zis fără fir (werless). A murit la New York într-o mizerie cumplită.

– Istro-românii mai pot fi oare salvaţi?

– Cred cu tărie. Trebuie să ne implicăm cu toţii. Să începem prin a stabili şi cultiva contacte cât mai intense cu ei. Mi-aş dori, bunăoară, ca Biserica romano-catolică din România să delegheze 3-4 preoţi de limbă română în comunele istro-române. Mi-aş mai dori ca unele comune din România şi Republica Moldova să încheie acorduri de parteneriat, înfrăţindu-se oficial măcar cu cele două localităţi istro-române mai mari: Jeiăni şi Şişneviţă. Aş fi încântat dacă tineri istro-români ar putea veni la studii în România, ca Andrei Glavina altădată. Se pot face multe lucruri dacă am avea suficientă voinţă şi dragoste pentru aceşti fraţi ai noştri. Ar fi un mare păcat dacă graiul şi comunitatea lor, care este parte din fiinţa noastră etnică, s-ar stinge definitiv. Nu avem voie să asistăm neputincioşi la moartea unui grai atât de preţios al limbii noastre. În ultimul ceas, istro-românii trebuie salvaţi.

Istro-româna se află la o răscruce: sau se va stinge definitiv sau va resuscita

– Dar credeţi că este posibilă o asemenea încercare temerară?

– Să ştiţi că există precedente importante când chiar limbi sau dialecte dispărute complet au fost readuse la viaţă. Eu cunosc cel puţin trei cazuri de limbi stinse complet şi reînviate, întrucât fuseseră fixate anterior în scris şi a existat voinţă puternică pentru resuscitarea lor. Mă gândesc întâi de toate la limba ebraică (ivrit în original) reînviată de Eliezer Ben-Yehuda, al cărui fiu a fost, după o pauză de mai multe secole, primul ei vorbitor nativ. Acum ebraica e limba oficială a statului Israel, o limbă viguroasă vorbită de câteva milioane de oameni. Sau limba manx, de origine celtică, din mica insulă suverană Man, situată între Irlanda şi Marea Britanie, limbă stinsă la 27 decembrie 1974 odată cu ultimul ei vorbitor nativ, dar reînviată printr-o activitate susţinută, astfel încât este predată astăzi în şcoli şi există deja peste 2000 de persoane care o folosesc ca limbă facultativă din patriotism local, precum şi câteva sute de copii ai acestora care o vorbesc ca limbă nativă. Un alt caz similar ni-l prezintă limba cornică (kernewek, în original, şi cornish, în engleză), de asemenea, de origine celtică, din provincia britanică Cornwall. Cornica s-a stins în anul 1906 odată cu ultimul ei vorbitor, Alison Treganning, însă datorită eforturilor depuse în anii 1930 de către doi cercetători britanici, Henry Jenner şi Robert Morton Nance, aceasta a reînviat. În prezent cornica este vorbită activ, ca limbă nativă, de peste 2000 de persoane, iar alte peste 3000 o cunosc bine şi o folosesc ca limbă facultativă. Spre deosebire de Croaţia, care nu a recunoscut istro-româna odată cu ratificarea Cartei europene a limbilor regionale şi minoritare, Marea Britanie a recunoscut, la 5 noiembrie 2002, statutul de limbă regională şi minoritară al cornicei, angajându-se să o susţină şi să o protejeze. Istro-româna, care are încă vorbitori nativi, se află acum la o răscruce: sau se va stinge definitiv sau va resuscita. Eu cred că trebuie salvată şi voi încerca să pun umărul.

– Uniunea Europeană are şi ea un cuvânt de spus?

– Croaţia se pregăteşte să adere la Uniunea Europeană. Ea va trebui să ţină cont de recomandările Comisiei pentru Limbile Europene Regionale şi Puţin Răspândite, precum şi de prevederile unor documente ale UE cum sunt Rezoluţia Parlamentului European privind limbile europene regionale puţin răspândite din 13 decembrie 2001 şi altele. Aşa cum se cunoaşte, respectarea şi protejarea minorităţilor constituie o condiţie pentru aderarea la UE. Comisia Europeană are în vedere prin limbi regionale sau minoritare „limbile utilizate în mod tradiţional de o parte a populaţiei unui stat şi care nu sunt nici dialecte ale limbii (limbilor) oficiale ale statului respectiv, nici limbi ale populaţiilor migratoare, nici limbi create artificial”. Rolul Comisarului European pentru multilingvism, Leonard Orban, dintr-o fericită întâmplare român, precum şi al celor 35 de deputaţi români în Parlamentul European este unul covârşitor în apărarea minorităţii etnoculturale şi lingvistice istro-române prin fixarea de exigenţe clare în faţa Croaţiei până la aderarea acesteia la UE. Pe de altă parte, România, ca stat înrudit care este deja membru al UE, îi poate cere Croaţiei reciprocitate în problema minorităţilor, întrucât cei 4180 de croaţi caraşoveni din România, comparabili ca număr şi vechime cu istro-românii, au rezervat un loc de deputat în Parlamentul de la Bucureşti, beneficiază de asistenţă religioasă în biserici şi de învăţământ în limba croată în cele trei grădiniţe şi trei şcoli publice din localităţile lor şi sunt sprijiniţi concret de către stat pentru păstrarea şi promovarea propriei lor identităţii. Cadrul bilateral pentru această reciprocitate este conturat de Tratatul de bază dintre România şi Croaţia din 18 februarie 1994. Potrivit tratatului, cele două ţări s-au angajat să asigure, fiecare pe teritoriu său, drepturi persoanelor aparţinând minorităţii naţionale croate în România şi ale persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române din Republica Croată, în conformitate cu documentele CSCE, cu convenţiile internaţionale ratificate de cele două părţi şi cu normele recunoscute ale dreptului internaţional. De asemenea, părţile s-au angajat să aplice cu bună-credinţă standardele internaţionale referitoare la protecţia identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

– Înţeleg că în prezent, istro-românii, nefiind recunoscuţi prin lege de către statul croat ca minoritate, nu dispun de nici o instituţie proprie...

– Aşa este, din păcate. Şi nu le-au avut niciodată pe parcursul istoriei lor multiseculare din peninsulă. Cu toate acestea, în ultimii ani s-au făcut primele încercări de a cristaliza forme de organizare comunitară cu funcţii de conservare, protejare şi dezvoltare a identităţii istro-românilor. Astfel, la 29 aprilie 1994 a luat fiinţă la Trieste Asociaţia istro-română „Andrei Glavina”, în martie 1995 s-a înfiinţat la Şuşneviţă asociaţia culturală „Soborul lu istro-rumeri” (Uniunea istro-românilor), există un celebru grup folcloric numit „Žejanski Zvončari”, adică „Clopotarii din Jeiăni”, condus de Mauro Doričić, un inimos animator al vieţii culturale istro-române încă destul de timide, şi, în fine, mai există şi o Asociaţie democratică a românilor din Croaţia. Toate acestea trebuie să fie parteneri ai guvernului croat şi ai administraţiei locale din Istria pentru salvarea identitară a istro-românilor, primind finanţare bugetară. Cel mai mult însă astăzi istro-românii au nevoie, pentru început, de slujbă în limba maternă la biserică, de studierea acestei limbi, măcar o oră pe săptămână de elevii istro-români şi, eventual de un post de radio în dialect şi în româna literară. Acestea nu sunt posibile fără sprijinul statului croat şi al celui român.

Istro-românii nu sunt doar un grup etnofolcloric, ci o minoritate naţională care trebuie tratată ca atare

– Probabil că şcoala ar fi cea mai importantă.

– Într-adevăr, pentru că îi priveşte pe copiii istro-români, cei care trebuie să recepteze, să vorbească şi să transmită mai departe limba maternă. Şi aici îmi amintesc cuvintele lui Teodor T. Burada de la 1893, dar care, iată, sunt de o sfâşietoare actualitate: „o voce ne cheamă şi o datorie sfântă ne impune ca să ne aruncăm privirile asupra fraţilor noştri din Istria, părăsiţi de toţi şi bântuiţi de toate nenorocirile, purtând povara grea a străinismului de sute de ani, să nu-i lăsăm să fie cotropiţi de slavi, silindu-ne prin toate mijloacele ca să se înfiinţeze şi la ei şcoli, în care instrucţiunea să se predea în limba maternă”.

– La ce acţiuni ar trebui să ne aşteptăm din partea autorităţilor croate?

- Un important prim pas, dar evident insuficient, a fost deja făcut. Printr-o Decizie a Ministerului croat al culturii din 27 august 2007 graiurile istro-române (Istro-rumunjski govori (vlaški i žejanski)) au fost declarate drept bun cultural nematerial şi incluse în Lista bunurilor culturale nemateriale protejate (Lista zaštićenih nematerijalnih kulturnih dobara), care cuprinde orice bun care s-a înrădăcinat ca tradiţie şi prezintă valoare deosebită sub aspect ştiinţific, etnografic, sociologic, antropologic sau lingvistic. Graiurile istro-române sunt tratate la fel ca şi cântarea polifonică, unele dansuri sau obiceiuri şi tradiţii croate de sărbătoare. Deci, este vorba de un tratament aplicat oricărei curiozităţi etno-folclorice. Ministerul croat al Culturii a aprobat pe hârtie şi un complex de măsuri de protecţie a „purtătorilor bunului”, obligându-se să promoveze funcţiile şi cunoaşterea acestui bun în societate, să-l includă în programele sale de planificare, să asigure susţinerea lui inclusiv prin învăţământul formal şi informal, revitalizarea segmentelor pierdute ale bunului, sensibilizarea istro-românilor asupra necesităţii de a evita pericolul pierderii dialectului lor. Cu toate acestea, Decizia ministerială rămâne, deocamdată, literă moartă, întrucât până astăzi statul croat nu a deschis nici o linie de finanţare bugetară pentru salvarea şi perpetuarea graiurilor istro-române. Unul dintre angajamente ţine de întocmirea unei gramatici şi a unui dicţionar, precum şi includerea dialectului istro-român ca limbă maternă în programele de învăţământ. Aici nu s-a făcut nimic şi nici nu se ştie când se va face ceva. Decizia Ministerului croat al Culturii nu specifică suficient de clar ce se are în vedere prin „purtători ai bunului”, dar sunt vizate un şir de instituţii cărora le-a fost adresat acest document: Primăria oraşului Rjeka/Fiume, plasa (općina) Kršan/Crişan, judeţele (županija) Primorsko-goranski şi Istria, Institutul de Filologie croată din Zagreb, Consevatoarele din Rjeka şi Pola şi Direcţia de protecţie a patrimoniului cultural. Aşa sau altminteri, această Decizie nu poate substitui recunoaşterea oficială, adică prin lege, a minorităţii istro-române, singura care ar trebui să fie obiectul protecţiei din partea statului croat, în conformitate cu standardele europene. Istro-românii nu sunt doar un grup etnofolcloric, ci o minoritate naţională care trebuie tratată ca atare.

– Domnule Cubreacov, vă mulţumim.

Igor BURCIU

Comentarii(13):

#1 Scris de N la 10 mai 2008
Da, intr-adevar, acest interviu poate fi citit si pe blogul lui Cubreacov: https://cubreacov.wordpress.com/ Felicitari. Cred ca interviul trebuie tradus in engleza si trimis si celor de la Consiliul Europei...

#2 Scris de Georgeta la 10 mai 2008
Ma bucura enorm initiativa legislativa a d-lui Vlad Cubreacov pentru salvarea dialectului istroroman si a comunitatii istroromane din Croatia . Sper ca demersurile sale sa aiba succes si comunitatea europeana sa salveze in ultimul moment un neam si o limba pe cale de disparitie. Ma surprinde ca paan in 2008 , la aproape 20 de ani d ela terminarea comunismului guvernele de la Bucuresti nu s-au interesat si de soarta romnilor care traiesc inafara granitelor Romaniei, si sa faca toate demersurile necesare pentru recunoastera si afirmarea ca romani a tuturor celor care vorbesc dialecte ale limbii romane si traiesc in tarile balcanice. Cu mare parere de rau trebuie sa va spun ca mult mai multe informatii am despre fratii nostri roamni de cand am emigrat in Canda decat de cand eram in Romania , unde nimeni nu spune nimic si nu face nimic. Eu sunt nascuta in Maramures si cu mare surprindere si bucurie am aflat ca, se pare ca inaintasii istroromanilor ar fi originari din Tara Motilor si Maramures , asa ca as incerca si eu , chiar de aici , de departe, sa incerc sa fac ceva si sa salvez ce se mai poate salva. Cu multa stima Georgeta Cretu

#3 Scris de Mihai la 10 mai 2008
Lectura acestui interviu m-a facut sa fiu mandru ca sunt roman si sa inteleg ca cineva se gandeste la cei mai amarati dintre noi.

#4 Scris de Mioara la 11 mai 2008
Nu inteleg de ce nu actioneaza guvernul de la Bucuresti pentru salvarea istroromanilor. Fiind asa de putini, cu efort mic s-ar putea face foarte mult. Se pare ca nici in perioada interbelica guvernul de la Bucuresti nu a facut prea mult pentru romanii din Istria.

#5 Scris de Doina la 11 mai 2008
Toata lauda pentru initiativa. Despre istro-romani puteti afla lucruri interesante si aici: https://www.istro-romanian.net/index.html https://www.istrianet.org/ https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Istro-rom%C3%A2ni https://www.istrianet.org/istria/linguistic..._0322german.htm

#6 Scris de ştefan la 09 mai 2008
Domnule Cubreacov, sunteţi unul dintre cei mai şcoliţi politicieni din RM. Pentru asta vă apreciez mult. În interviu se observă mai mult stilul dvs.  

#7 Scris de Cristi la 10 mai 2008
Am intrat pe blogul lui Cubreacov si am gasitu un comentariu interesant la acest interviu: "Este extraordinar ce văd aici! Eu sunt un tînăr care doreşte să se implice în mod activ în descoperirea şi salvarea limbii istroromâne. Am început să lucrez la un proiect în acest sens, dar pentru că timpul nu-mi permite, abia în toamnă îl voi pune în aplicare. O să reţin pagina dvs. de web şi sper să găsesc în dvs. un susţinător. Pînă atunci, vă doresc multă sănătate şi spor în ceea ce faceţi! Cu admiraţie, Tudor I." Mai exista entuziasti printre romani...

#9 Scris de Elena la 10 mai 2008
Jos palaria pentru cele spuse in acest interviu... Toata stima.

#10 Scris de Draghisa la 09 mai 2008
Speram ca Rezolutia va fi votata de Adunarea Parlamentara de la Strasbourg. Apreciem mult ca domnul Cubreacov a lansat acum doi ani si initiativa privindu-i pe romanii din Timoc.

#12 Scris de Petru la 11 mai 2008
Iatro-romanii trebuie salvati, intr-adevar. Dar sa nu uitam nici de aromani, care sunt mai multi si la fel de tare amenintati cu deznationalizarea.

Source:

• APFLUX - https://www.flux.md/editii/200879/articole/3098 and https://www.apflux.md/ro/news/interviu/istro-romanii-trebuie-salvati
• Romanian Global News - https://www.rgnpress.ro/Reportaj/Istro-romanii-trebuie-salvati.html

Main Menu

Created: Saturday, October 04, 2008, Last Update: Wednesday, March 02, 2022
Copyright © 1998 IstriaNet.org, USA