|
Muzeografii sibieni, în Croaţia, la istroromâni
© Rondul de Sibiu
23.6.2009
Deplasarea efectuată de un grup de
muzeografi ai Muzeului Astra în Croaţia, pentru realizarea unui studiu
despre comunitatea istroromână, şi-a atins scopul propus. Sibienii s-au
întors, după zile întregi de cercetare, cu un impresionant dosar de
materiale documentative. Aceasta este prima etapă din cadrul
proiectului „Istro-românii – consolidarea şi permanentizarea valorilor
şi tradiiilor”, finanţat de AFCN şi coordonat de către Elena Potoroacă.
Acesta se va materializa printr-o expoziţie, un film documentar, un
volum de studii, precum şi un spectacol cu participarea unui ansamblu
de dansuri tradiţionale din localitatea Zejane.
Comunitate în continuă scădere
Comunitatea istroromână este în continuă scădere, ea totalizând, în
prezent, câteva sute de oameni. Nu există o cifră exactă, din cauza
amestecului demografic şi al lipsei unei campanii susţinute de
promovare a acestei comunităţi. De asemenea, o parte importantă a
acesteia a ales să trăiască în alte ţări, Statele Unite ale Americii şi
Australia fiind ţările cel mai frecvent menţionate de către cei rămaşi
în locurile natale. “Supravieţuirea comunităţii este uimitoare, dat
fiind faptul că ea nu a fost privită ca o minoritate clar definită, şi
nici nu a fost integrată într-un program serios de protejare a limbii
sau a valorilor tradiţionale. Adăpostiţi într-o zonă de munţi
calcaroşi, cu o pădure bogată, nu departe de Marea Adriatică, oamenii
aceştia şi-au transmis, de secole, din tată în fiu, valorile care îi
definesc. Cea mai mare piedică pe care au întâmpinat-o a fost lipsa
unor insituţii care să le apere în mod clar interesele şi, mai ales,
lipsa învăţământului în limba maternă. Istroromânii au învăţat în
croată sau în italiană, cele două limbi având influenţe majore asupra
vocabularului dialectului lor”, explică Ovidiu Baron, purtător de
cuvânt în cadrul CNM Astra. Potrivit, acestuia, istroromânii nu se cred
nici români, nici croaţi, nici italieni. Ei sunt, pur şi simplu,
istroromâni. Relaţiile cu croaţii sunt foarte bune, existând foarte
multe familii mixte, iar mulţi dintre croaţii şi croatele căsătoriţi cu
istroromâni le-au învăţat limba. De-a lungul timpului, tradiţiile lor,
limba şi condiţiile în care trăiesc au fost studiate de cercetători din
mai multe ţări.
Şcoală de vară, în dialectul istroromân
Dialectul istroromân este trecut, de către UNESCO, pe lista limbilor în
pericol. De asemenea, Ministerul croat al Culturii a declarat, în
august 2007, dialectul istroromân drept un bun cultural nematerial şi
l-a inclus în "Lista bunurilor culturale nemateriale protejate".
“Întâlnirile cu ambasoadoarea României în Croaţia, Cristina Popa, cu
primarul comunei Matulji, Bruno Frlan şi cu Directorul cultural al
regiunii Istria, Mladen Dusman, ne-au convins că există un interes
crescut pentru comunitatea istroromână şi că pot fi susţinute
iniţiative de genul celei demarate de către CNMASTRA. Tuturor acestor
oficialităţi le-am prezentat ideea unei Şcoli de Vară, în cadrul căreia
să fie realizate cursuri în dialectul istroromân şi ateliere în care
locuitorii din zonă să fie stimulaţi să scrie în propria lor limbă. Ar
fi prima instituţie de învăţământ în istroromână şi suntem optimişti în
privinţa efectelor pe care le poate aduce, mai ales dacă vom reuşi să
realizăm acest proiect pe termen lung”, a precizat Elena Potoroacă,
coordonatorul proiectului. Aceasta a mai adăugat că istroromânii
trăiesc, în principal, în două sate: Zejane şi Susneviţa, la câteva
zeci de kilometri de oraşele Opatija, Rjeka şi Pula. În aceste oraşe au
lucrat sau lucrează, păstrând însă, în general, un oarecare interes şi
pentru agricultură, în ciuda unui teren nu foarte generos. Mulţi dintre
ei dispun de utilaje moderne şi practică o agricultură avansată. Pe
lângă satele menţionate, există familii de istroromâni şi în localităţi
precum Matulji, Mune, Sucodru, Nova Vas sau Labin.
Material documentar important din Croaţia
Un aspect aparte al zonei – al Istriei, în general -, îl reprezintă
urmele războiului. Sute de case sunt abandonate, multe dintre ele fiind
în parte dărâmate sau stând să se prăbuşească în orice moment.
Materialul de construcţie specific zonei este piatra, ea fiind
utilizată şi pentru anexele din gospodărie şi chiar pentru a îngrădi un
lot sau altul – în afara satului, spaţiul de lângă case este, în cea
mai mare parte, deschis. “Există foarte puţine tradiţii active, ele
fiind legate, în cea mai mare parte, de sărbători creştine – Sfântul
Andrei, începutul postului etc. Localnicii organizează un carnaval şi
au un grup folcloric cu un repertoriu propriu şi cu un costum oarecum
asemănător, din punct de vedere coloristic, dar şi simbolic, cu cel al
căluşarilor de pe la noi. Oamenii nu spun că vorbesc istroromâna, ci un
dialect numit „zejanski” - în localitatea Zejane – sau „vloaşki” - în
Suşneviţa şi în celelalte localităţi. Sunt foarte ospitalieri, lipsiţi
de tensiune socială sau de alt fel şi dornici de a vorbi cu românii.
Curioşi să ştie cuvinte româneşti, pun întrebări şi fac comparaţii cu
propriul vocabular. Dialogul cu ei reprezintă prilejul unui studiu
lingvistic extrem de interesant, cu atât mai mult cu cât cei mai mulţi
vorbesc şi croata şi italiana. Câţiva vorbesc engleza, germana şi chiar
un dialect croat din regiune”, mărturiseşte Ramona Potoroacă.
Reprezentanţii Muzeului ASTRA s-au întors cu un important material
documentar: zeci de interviuri cu localnicii, schiţe ale aşezărilor şi
ale tipurilor de arhitectură, observaţii legate de costumul
tradiţional, de muzică şi de viaţa comunităţii, câteva mii de
fotografii cu oameni şi locuri. În lunile care urmează, toată această
documentaţie va fi studiată în amănunt şi se va trece la celelalte
etape: expoziţia, concertul, colecţia de articole şi filmul documentar.
Adina Aleonte
Source:
- https://www.ronduldesibiu.ro/educatie-cultura/muzeografii-sibieni/
|