|
Cultura română în Italia. Punctul
de vedere al istoricului Ervino Curtis
Interviu realizat şi tradus din
italiană de Afrodita Carmen Cionchin
www.afroditacionchin.ro
 „Mesajul rămâne încă la nivel de elite şi
lipsesc, mai ales, iniţiativele culturale în provincia italiană”. În felul
acesta se prezintă, în opinia istoricului Ervino
Curtis, Preşedintele Asociaţiei
culturale italo-române „Decebal” din Triest,
receptarea culturii române în Italia.
În panorama asociaţiilor culturale create
de români şi italieni în Peninsulă,
Asociaţia „Decebal”, constituită în 1987,
este, după „Fundaţia Europeană
Drăgan” (1967), cea mai veche organizaţie
existentă în Italia, cu o bogată
activitate culturală şi de cercetare.
În ce termeni credeţi că se poate vorbi
astăzi despre receptarea culturii române in Italia?
Din păcate suntem încă departe de o
cunoaştere pe scară largă a istoriei, a literaturii şi a altor sectoare ale
culturii române în Italia, nu numai la nivel popular, ci şi, mai ales, la
nivelul operatorilor culturali
italieni, ca să nu mai vorbim de cei din
politică şi administraţie. Câte ceva a
început să se mişte în oraşele mari unde
există instituţii române sau asociaţii de
români, însă mesajul rămâne încă la
nivel de elite şi lipsesc, mai ales,
iniţiativele culturale în provincia italiană.
Care credeţi că este rolul asociaţionismului
italo-român în ceea ce priveşte integrarea şi dialogul intercultural?
Asociaţionismul românesc şi italo-român are
un rol esenţial în procesul de difuzare a culturii şi în integrarea românilor în
Italia în măsura în care realizează iniţiative de deschidere către
societatea italiană şi nu se închide
într-o activitate de cerc sau într-un
activism doar în favoarea propriilor membri.
Asociaţia dumneavoastră se prezintă pe plan
comunicaţional şi
cu un site,
www.decebal.it, complex şi articulat, cu un caracter preponderent cultural,
care oferă, pe lângă ştirile
despre asociaţie, o serie întreagă de
informaţii, imagini şi referiri la
cultura şi istoria României. Ce ne puteţi
spune în acest sens?
Şi aici trebuie să spun că nu sunt mulţumit
de mine însumi întrucât, după un prim important moment de investiţie de timp şi
nu numai pentru realizarea şi dezvoltarea site-ului, a urmat o
perioadă marcată de o serie de
probleme personale care nu mi-au permis să-l
actualizez aşa cum aş fi vrut. Pe de
altă parte, am dedicat mult timp şi
resurse unor variate iniţiative cu privire
la istro-români. Deşi am reuşit să
introduc pe site peste o mie de imagini
interesante, îmi rămân, cu siguranţă,
tot pe atâtea de inserat, sper într-un
viitor apropiat.
Dumneavoastră şi asociaţia pe care o
conduceţi acordaţi o atenţie specială istro-românilor. Cum se prezintă, la
începutul mileniului trei, situaţia istro-romanilor şi cum se poate duce mai
departe cauza lor?
Situaţia istro-românilor este din ce în ce
mai dramatică întrucât, dacă Maiorescu, încă din prima sa călătorie în Istria,
în 1857, era uimit de permanenţa acestei
culturi şi îi dădea doar câteva decenii de
supravieţuire, ne putem imagina cum
stau lucrurile după un secol şi jumătate.
Iar dacă Brătianu vorbea despre limba
română ca despre o enigmă şi un miracol, cu
atât mai valabilă este această
aserţiune pentru istro-româna care, dincolo
de orice previziune, încă mai este
vorbită de câteva sute de istrieni croaţi.
O expoziţie pe care am realizat-o despre
istro-români ca primă imigraţie a românilor spre vest, în iunie 2007 la
Triest şi apoi la
Toppo di Travesio şi Veneţia, iar în mai 2008 la Timişoara şi în
septembrie la Sibiu,
a repropus tema la diferite nivele de interes. În plus, catalogul expoziţiei a
reprezentat o primă publicaţie în absolut cu caracter istorico-divulgativ
privind cultura şi limba acestora.
Un alt moment de interes a fost teza de licenţă despre istro-români realizată
de Gilberto Pegoraro la
Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. De asemenea, cunoscuta
revistă românească „Formula AS” a dedicat trei articole de fond acestei
expoziţii şi istro-românilor.
Cred că, dacă asociaţiile româneşti din
Italia ar contribui activ la organizarea acestei expoziţii în diferite oraşe
italiene, s-ar înregistra cu siguranţă un
rezultat pozitiv cu privire atât la imaginea României, cât şi a
istro-românilor. De altfel, universităţile româneşti, facultăţile de litere, ar
trebui să organizeze stagii în locurile unde se mai găsesc istro-români, aşa
cum încearcă să facă Universitatea de Vest din Timişoara.
În contextul prezent al realităţii româneşti
din Peninsulă, cum caracterizaţi abordarea presei italiene?
Presa italiană reflectă, desigur, marea
ignoranţă a poporului italian în ceea ce priveşte România şi românii, cu
excepţiile de rigoare, bineînţeles. Românii –
confundaţi cu etnicii rom, cu slavii ori puşi laolaltă cu ceilalţi imigranţi,
marocani, kurzi, tunisieni etc. – sunt, în general, trataţi aşa cum presa din
nordul Italiei îi trata pe italienii veniţi din sud în anii ’50.
Este normal ca totalul semnificativ al
românilor din Italia să comporte, statistic vorbind, un număr de asemenea
crescut în cazul delicvenţilor, ca şi un număr cu
siguranţă mult mai important de persoane care lucrează şi plătesc taxe statului
italian, inclusiv cele pentru pensionari, apoi un număr apreciabil
de noi
cetăţeni care umplu clasele în descreştere ale elevilor noştri, împiedicând o
redimensionare nu mai puţin negativă a personalului didactic, un număr în
continuare determinant de asistenţi sociali care compensează carenţele în acest
sens ale societăţii italiene şi dificultăţile familiilor în îngrijirea
persoanelor în vârstă, un număr consistent de lucrători în agricultură şi
păstorit care au împiedicat o preocupantă criză a sistemului agro-alimentar
italian, un număr substanţial de muncitori în construcţii şi industrie care
acoperă deficitul de personal determinat de disponibilitatea scăzută a
italienilor de a lucra în acest sector şi, din păcate, un număr deloc
neglijabil de accidente – uneori soldate cu moartea – la locul de muncă etc.
Ar trebui ca toţi împreună să recompunem şi
să reconsiderăm imaginea de ansamblu pe care o dau aceste remarcabile numere.
Source:
-
România din Diaspora -
https://romaniadindiaspora.ning.com/profiles/blogs/cultura-romana-in-italia
|