Istro-Romanian Community Worldwid

Deutsch | English | Hrvatski | Română Zaboravljeni Čiribirci?

Surfajući ovih dana Internetom neobično sam se iznenadio koliko je teme o Istrorumunjima ili Čiribircima zanimljiva i intrigantna i u medjunarodnim relacijama. Time sam još više bio iznenađen pomanjkanjem zanimanja za njih među nama, osobito ovdje na području šire Labinštine, gdje su oni još relativno najbrojniji. Istina, prije nekoliko godina u Šušnjevici je osnovana Udruga za zaštitu kulture i promicanje njihova indentiteta, ali se dalje od toga nije krenulo. Od tada je izostala bilo koja akcija, bilo koji čin koji bi dao na znanje da je itko zainteresiran za ovu malu i specifičnu etničku zajednicu, koja je sve više izložena nestanku. Što zbog asimilacije, što zbog vrlo intezivnog iseljivanja u posljednjih pedesetak godina. Zasigurno ih ima više u New Yorku nego u Šušnjevici i selima Brdo, Kostrčani te Nova Vas i Jesenovik, a jedino Društvo Čiribiraca koje postoji djeluje u Trstu i dosta je aktivno. Izdaje kalendare, tiska pjesme i na drugi način održava luč njihova indentiteta.

Moj je dojam da se u nas oko Čiribiraca odveć politizira, da se još uvijek osporava njihov indentitet, odnosno etničke veze sa područjem današnje Rumunjske, što je možda bilo manje sporno prije stotinjak godina. Takav sam dojam stekao čitajući nedavno tekstove Tomasa Lucijanija i Giuseppea Lazzarinija, premda i oni iznose mogućnost da su Čiribirci potomci rimskih legionara. Ovaj drugi pak smatra da ih je samo na Labinsćini bilo mnogo više nego što se onda službeno priznavalo, a on je spominjao čak brojku od sedam tisuća! Danas ih ima svega nekoliko stotina, koji još uvijek između sebe komuniciraju na tom govoru, u kojem ima uz talijanskih i vrlo mnogo slavenskih riječi, što je i razumljivo s obzirom na okruženje u kome stoljećima žive. Tako će oni selo Nova Vas zvati Noselo, ali će za Jesenovik zadržati svoj naziv Sucodru. Najveći doprinos izučavanja tog govora dao je zagrebački profesor August Kovačec, koji je lani napisao vrlo kvalitetan i opširan Istrorumunjski-hrvatski riječnik, knjigu koju se već danas traži "medezija". A da njihov utjecaj na susjede Slavene nije bio nezamjetan, prema svemu sudeći svjedoči i riječ gonai [ed. note: pronounced "ganai"] (govoriti), koju Labinjani poznaju u obliku "gonat", a na Krku , gdje su donedavno zivjeli takodjer Istrorumunji, ta se riječ izgovara kao "ganat".

Čiribirci s ove strane Učke danas žive na području Općine Kršan, od koje se najviše očekuje da, uz pomoć Istarske županije, doprinese očuvanjun njihova indentiteta i opstanka. Prije petnaestak-dvadesetak godina, mali Bosanci, čiji su se roditelji privremeno nastanjivali u Šušnjevici, radeči u labinskim rudnicima.brzo su naučili govor Čiribiraca. U današnje vrijeme čiribirski se govori jedino u obiteljima. Često se i zazire od svoga indentiteta, tako da se u jednome drustvu mladić iz Šušnjevice naljutio kad su mu rekli da je on Istrorumunj, i oštro je naglasio da je on Istrijan i ništa više. U nedavnom popisu stanovništva mnogi Čiribirci su se izjašnjavali kao Hrvati. Činjenica je da su oni dvojezični, a starija generacije govori još i talijanski. U Americi Čiribirci govore engleski, djeca koja su se tamo rodili ne govore hrvatski, ali su ih roditelji naučili njihov materinji čiribirski govor sa kojim se sporazumjevaju sa svojom rodbinom kada dođu u Istru, domovinu svojih predaka. Bilo bi dobro kad bi se djecu čiribiraca u školi u Šušnjevici učilo njihov govor i pismo makar jedan sat na tjedan. Zar bi nekome smetalo da se na pločama pri ulazu u sela, uz hrvatski, napiše naziv sela i na istrorumunjskome jeziku? Uostalom, nešto slično tome je nedavno učinjeno i u selima i mjestima Furlanije, čime se daje na znanje da u tome dijelu Italije žive stanovnici koji su po svome govoru i porijeklu drugačiji od ostalih stanovnika Italije.Zanimljivo je da u statutu Općine Kršan, nijednim člankom nije spomenuto da na ovome području žive Istrorumunji, odnosno da đe lokalna samouprava brinuti o njima. Takav članak u statutu Općine bio bi garancija veće brige lokalne samouprave o posebnostima dijela stanovništva što na tome području živi.

Marijan Milevoj

Source:

Marijan Milevoj, "Zaboravljeni Čiribirci?", Glas Istre, October 6, 1999. All rights reserved.

English

Forgotten Ciribiri?

While surfing the Internet over the past few days I was very surprised to see a great deal of talk about Istro-Romanians found on international sites. I was that much more surprised by the lack of interest among us, especially here in the suburbs of Labin where they are most numerous, relatively speaking. In all honesty, a few years ago an Association for cultural preservation and promotion of their identity was founded in Šušnjevica, but nothing else has been done in that area.

No action has been taken since then, nothing that would suggest any interest for this small and distinct ethnic community, which seems more and more exposed to extinction in part due to assimilation, and in part due to intensive emigration that has been going on for the past 50 years. There are probably more of them in New York than in Šušnjevica, Brdo, Kostrcani, Nova Vas and Jasenovik, and the only Ciribiri club exists in Trieste and, in fact, it is a rather active club. The club publishes calendars and songs, and sheds light on their identity in other ways.

I am under the impression that here at home we politicize too much about Ciribiri, that their identity or, better still, their ethnic links to the area of today's Romania, are still being questioned, which was perhaps less disputable a hundred years ago. I got that impression from writings by Tomas Luciani and Giuseppe Lazzarini, although they too suggest the possibility that Ciribiri might be descendents of Roman legionnaires. The latter of the two maintains that their number just in the Labin area has been higher than what was officially admitted. He even suggests a number of seven thousand! Today there are only several hundreds of them who still communicate with one another in their language which contains many Italian and Slavic words - which is understandable considering the environment in which they lived for centuries.

Thus, today they call the village of Noselo Nova Vas, but they keep calling Jasenovik by its native name Sucodru. August Kovacec, a professor from Zagreb made a great contribution to the study of the Istro-Romanian language last year when he published a very good and extensive Istro-Romanian/Croatian dictionary. Istro-Romanian influence on the neighboring Slavs is also noticeable: the word gonai (to speak) [ed. note: pronounced "ganai"], which is in Labin known as "gonat", and on the island of Krk [Veglia] where Ciribiri also used to live, it is pronounced "ganat".

The Ciribiri who live on this side of Učka inhabit the commune of Kršan, which, along with Istrian region, is expected to contribute the most to the preservation of their identity and survival. Some fifteen-twenty years ago, Bosnian children whose parents worked in the Labin coalmines and lived temporarily in Sušnjevica quickly learned the language of Ciribiri. On the other hand, Istro-Romanians often shy away from their identity. On one occasion, a youngster from Sušnjevica responded angrily to the suggestion that he was Istro-Romanian by saying he was Istrian and nothing else. In a recent census, many of the Ciribiri declared themselves as Croats. The fact is they are bilingual and the older ones also speak Italian. American Ciribiri speak English, their American-born children don't speak Croatian, but their parents taught them their maternal Istro-Romanian language - which they use to communicate with their relatives when they come to visit Istria, the land of their ancestors. It would be good if Ciribiri children in Šušnjevica learned their native tongue in school, even if it's only one hour a week. Would it bother anyone if town names on road signs around Sušnjevica were in both Croatian and Istro-Romanian? After all, this sort of thing was recently introduced in towns and villages of Friuli which brings to our attention the fact that in that part of Italy there are people whose language and heritage is different from the rest of the Italian population. It is interesting that not a single article in the Charter of the Commune of Kršan mentions the existence of Istro-Romanians on its territory; in other words, there is no promise that the local government will help them. Such an article in the Charter would guarantee greater support to the local government for the specific rights of that part of the population living under its jurisdiction.

Translation by Franko Pavicevac and Marisa Ciceran
Copyright © IstriaNet.org, USA

Deutsch

Vergessene ciribiri?

Als ich in den letzten Tagen durch das Internet surfte, war ich sehr erstaunt auf eine Reihe von internationalen Seiten zu treffen, auf denen viel über die Istro-Rumänen, den sogenannten Ciribiri zu lesen war. Um so mehr überraschte es mich, dass dem gegenüber hier in Istrien ein völliges Desinteresse vorherrscht. Gerade in der Region um Labin/Albona, wo sie einen relativ hohen Anteil der Bevölkerung darstellen. Zwar wurde vor einigen Jahren die Gesellschaft zur Unterstützung und Wahrung ihrer kulturellen Identität gegründet, doch muß man ehrlicherweise zugeben, dass seitdem nichts mehr in diesem Bereich getan wurde.

Es wurden keinerlei konkrete Maßnahmen getroffen, die auf ein Interesse für diese kleine ethnische Gemeinschaft schließen lassen könnten. Hinzu kommt, dass diese durch Auswanderung während der letzten 50 Jahre und einer zunehmenden Assimilation verstärkt vom Aussterben bedroht ist. Sehr wahrscheinlich leben inzwischen mehr Istro-Rumänen in New-York als in Sušnjevica/Valdarsa, Brdo/Briani, Kostrcani, Nova Vas and Jasenovik Sus. Der einzige existierende Ciribiri Verein befindet sich in Triest. Tatsächlich ist dieser auch ziemlich aktiv. Er publiziert Kalender und Lieder, und hält die Fahnenstange ihrer Identität auf allerlei Wegen hoch.

Ich habe den Eindruck, dass wir hier zu Hause zuviel über die Ciribiri politisieren, über ihre Identität, oder vielmehr über ihre ethnische Verbindung zu dem heutigen Rumänien. Diese wird jetzt in Frage gestellt, was vor über hundert Jahren wohl nicht zur Diskussion gestanden hätte. Diesen Eindruck gewann ich aus Schriften des Tomaso Luciani und Giuseppe Lazzarini, die zudem die Theorie vertreten, dass sie möglicherweise Nachkommen der römischen Legionäre seien. Sie behaupten sogar, dass die Anzahl der Ciribiri in der Labin/Albona Umgebung weit höher ist, als offiziell zugegeben wird. Es wird sogar eine Anzahl von um die siebentausend Einwohnern angegeben! Heute sind es allerdings nur wenige Hunderte, die noch in ihrer Sprache, dem istro-rumänischen, miteinander kommunizieren. Sie ist eine Sprache, die mit sowohl italienischen als auch slawischen Wörtern durchsetzt ist, bedingt durch die jahrhundertelange enge Nachbarschaft mit diesen beiden Kulturen in der Region.

So kommt es, dass sie das Dorf Noselo ‘Nova Vas’ nennen, Jasenovik bei dem eigenen (rumänischen) Namen ‘Sucodru’ nennen. August Kovacec, Professor in Zagreb, hat im letzten Jahr ein recht gutes und ausführliches istro-rumänisch/kroatisches Wörterbuch herausgegeben und damit einen großen kulturellen Beitrag geleistet.

Das istro-rumänisch hat auch Einfluß auf die slawische Nachbarsprache: Das Wort gonai (sprechen) hat sich in der Umgebung von Labin/Albona als gonat und auf der Insel Krk/Veglia, die von den Ciribiri bewohnt gewesen war, als ‘ganat’ durchgesetzt.

Die Ciribiri, die auf der westlichen Seite des Ucka/Monte Maggiore leben, bewohnen die Gemeinde von Krsan/Chersano. Von ihr, sowie von der Landesverwaltung von Istrien, erwartet man den größten Beitrag zur Erhaltung und Förderung der istro-rumänischen Identität. Vor fünfzehn oder zwanzig Jahren lernten Kinder aus Bosnien, deren Eltern zeitweise in den Bergwerken von Labin/Albona tätig waren, ganz nebenbei die istro-rumänische Sprache. Bei einer Frage, ob er Istro-Rumäne sei, beantwortetet ein Jugedlicher aus Sušnjevica/Valdarsa verärgert, er sei Istrianer und sonst nichts. Bei der letzten Volkzählung deklarierten sich viele Ciribiri als Kroaten. Tatsache ist, sie sind zweisprachig und die Älteren sprechen obendrein noch italienisch. Amerikanische Ciribiri sprechen englisch, ihre in Amerika geborenen Kinder sprechen kein kroatisch. Ihre Eltern haben ihnen ihre Muttersprache istro-rumänisch beigebracht, mit der sie bei Heimatbesuchen mit ihren Verwandten in Istrien kommunizieren. Es wäre vernünftig, wenn die Kinder der Ciribiri in Sušnjevica/Valdarsa ihre Muttersprache in der Schule lernen könnten, selbst wenn es nur eine Stunde pro Woche wäre. Würde es denn jemanden stören, wenn die Namensbezeichnungen und die Straßenbeschilderung zweisprachig, istro-rumänische und kroatisch wäre? Immerhin wurden diese Maßnahmen kürzlich im Friaul eingeführt, die der italienischen und furlanischen Sprache Rechnung tragen.

Es stimmt nachdenklich, dass nicht ein einziger Artikel in der Stadtverfassung der Gemeinde von Krsan/Chersano die Existenz der Istro-Rumänen auf ihrem Gebiet anerkennt. Mit anderen Worten, es gibt keine Berechtigung dafür, dass diese Kommunalverwaltung ihnen helfen kann. Erst ein entsprechender Artikel in der Stadtverfassung kann eine kommunale Unterstützung für die Belange dieser Einwohner garantieren und ist Voraussetzung für die Wahrung der kulturellen Identität.

Româna

Istro-româna uitată?

Acum câteva zile, în timp ce navigam pe internet, am fost surprins de multitudinea de informaţii pe care am găsit-o despre istro-români pe diverse pagini internaţionale. Ceea ce m-a surpins şi mai mult este lipsa de interes pe care o manifestăm noi, cei de aici din Labin, unde la urma urmei trăiesc cei mai mulţi dintre ei. Trebuie totuşi menţionat că acum câţiva ani în Şuşnieviţa s-au pus bazele unei asociaţii pentru prezervarea şi promovarea culturii şi indentităţii istro-române, dar cu acestă excepţie, nu prea s-a mai făcut nimic altceva în această direcţie.

Iar de atunci s-a făcut şi mai puţin, nimic care să sugereze vre-un interes pentru această mică şi distinctă comunitate etnică şi care astăzi, mai mult decât oricând, este ameninţată cu dispariţia în parte datorită asimilarii dar într-o şi mai mare măsură datorită migrărilor masive care au avut loc în ultimi 50 de ani. Astăzi, New Yorkul are mai mulţi istro-români decât Şusnieviţa, Brdo, Kostrcani, Noselo şi Sucodru la un loc, iar singura organizaţie mai activă a acestei comunităţi este şi ea în Trieste. Acestă organizaţie publică an de an calendare şi cântece istro-române şi încearcă să clarifice problema originii istro-românilor.

Eu am impresia că aici, acasă, se face prea multă polemică pe marginea identităţii, sau mai bine spus a legăturilor etnice dintre istro-români şi România, legături care astăzi sunt puse, mai mult decât acum o sută de ani, sub semnul întrebari. Am rămas cu această impresie şi după ce am lecturat scrierile lui Tomas Luciani şi Giuseppe Lazzarini, cu toate că ei avansează şi teoria descendenţei directe a istro-românilor din leginarii romani. Lazzarini sugerează chiar posibilitatea unei prezenţe mult mai proeminente a aceste comunităţi în Labin, cu siguranţă cu mult mai mare decât este acceptat în mod official, şi oferă cifra de şapte mii de istro-români ca fiind mai aproape de adevăr! Astăzi, însâ, au mai rămas numai câteva sute care mai folosesc limba în mod curent, limbă care în decursul timpului a suferit multe împrumuturi din italiană şi slavă, o evoluţie lingvistică normală având în vedere mediul în care au coexistat istro-românii în ultimele sute de ani.

Spre exemplu satul Nova Vas a devenit in istro-română Noselo, în timp ce Jasenovik continuă să fie numit de către localnici Sucodru, după numele în limba lor. O contribuţie importantă la studiul limbii istro-românilor a fost publicarea anul trecut de către profesorul August Kovacec din Zagreb a unui dicţionar istro-româno – croat, dicţionar bine documentat şi foarte bogat în vocabular. Trebuie menţionată aici şi influenţa, deajuns de importantă, pe care au avut-o istro-românii asupra vecinilor lor slavi; spre exemplul cuvântul gonai (a vorbi) [nota ed.: pronunţat "ganai"] este cunsocut în Labin sub forma de "gonat" iar în insula Krk [Veglia], unde au existat la un moment dat comunităţi istro-române sub forma de "ganat".

Istro-românii care trăiesc de acestă parte a munţilor Ucka, în comuna Crâşan vor avea probabil un rol crucial, îmreună cu cei din regiunea Istriei, în prezervarea şi supravieţuirea identităţii lor. Acum vreo cinsprezece-douăzeci de ani, copiii bosniaci veniţi cu părinţii lor care lucrau în minele de cărbuni din Ladin şi care au locuit pentru o vreme în Şuşnieviţa au învâţat repede istro-româna. Pe de altă parte mulţi istro-români îşi reneagă originea lor etnică. Ţin minte când un tânăr din Şuţnieviţa a fost foarte supărat atunci când am sugerat că ar fii istro-român, răspunzându-mi în schimb că el este Istrian şi nimic mai mult. În ultimul recensământ, mulţi istro-români s-au declarat a fii croaţi mai ales pentru că toţi sunt bilingvi şi chiar trilingvi, cei mai în vârstă vorbind şi limba italiană. Istro-românii din America vorbesc engleză, copii lor nu mai vorbesc însă croată, dar au învăţat în schimb istro-română de la părinţii lor, limbă pe care o folosesc să comunice şi cu rudele rămase in Istria, ţara strămoşilor lor. Ar fii bine dacă copii istro-români din Şuşnieviţa ar învăta limba lor natală, fie chiar şi numai pentru o oră pe săptămână. Oare chiar ar deranja pe cineva dacă am avea semnele din Şuţneviţe şi din împrejurimi atât în croată cât şi in istro-română? La urma urmei aşa ceva există deja în oraşele şi satele din Friuli, ceea ce ne face să realizăm că în acea parte a Italiei sunt oameni care vorbesc o altă limbă şi au o altă cultură decât cea a populaţiei majoritare italiene. Este deasemena interesant ca nicăieri în documentele oficiale ale comunei Crâşan nu este menţionată prezenţa istro-românilor în acea comună, cu alte cuvinte nu există nici o garanţie că administraţia locală le-ar putea fii de ceva ajutor. Un astfel de articol ar putea garanta sprijinul guvernului local mai ales cu privire la drepturile specifice ale populaţiei istro-române din jurisdicţia lor.

Main MenuMain Menu

This page compliments of Marisa Ciceran, Franko Pavicevac & Michael Plass